Pagina principală

AIESEC-în-Chișinău anunță deschiderea recrutărilor pentru noi membri, oferind studenților cu vârste între 18 și 26 de ani șansa de a se dezvolta într-un mediu internațional, dinamic și orientat spre leadership. Organizația este destinată tinerilor care cunosc limba engleză și își doresc să acumuleze experiență practică în domenii relevante pentru carieră, prin voluntariat și implicare activă în proiecte cu impact social.

Ce este AIESEC și de ce contează pentru tineri

AIESEC este cea mai mare rețea globală de tineri din lume, axată pe dezvoltarea abilităților de leadership pentru un impact pozitiv în societate. Organizația este prezentă în peste 125 de țări și regiuni și numără mai mult de 30.000 de membri activi la nivel internațional.

În Republica Moldova, AIESEC implementează de ani buni stagii internaționale și proiecte educaționale dedicate elevilor și studenților. Activitatea sa a fost recunoscută la nivel național, AIESEC fiind desemnat cel mai activ ONG din Moldova în anii 2008 și 2011.

AIESEC în Chișinău – mai mult decât voluntariat

Pentru tinerii din Chișinău, AIESEC înseamnă mai mult decât simple activități de voluntariat. Este un spațiu unde ideile se transformă în proiecte, iar experiențele locale se conectează cu o rețea internațională de tineri cu aceleași valori.

Membrii AIESEC lucrează în echipe diverse, învață să comunice eficient, să coordoneze proiecte și să ia decizii într-un context real, nu doar teoretic. Totodată, organizația pune accent pe învățarea prin practică și pe dezvoltarea personală continuă.

Domenii în care te poți dezvolta

Tinerii care aleg să aplice pot activa în mai multe arii, în funcție de interesele și obiectivele lor profesionale:

  • Marketing & PR
  • Finanțe și legalitate
  • Vânzări & Parteneriate
  • Relații internaționale
  • Resurse umane

Fiecare domeniu oferă oportunități concrete de a dobândi competențe utile pentru piața muncii, dar și de a lucra într-un mediu multicultural și colaborativ.

Cine poate aplica

Dacă ești student, ai între 18 și 30 de ani, cunoști bine limba engleză și îți dorești să te dezvolți într-un mediu activ și internațional, AIESEC în Chișinău poate fi locul potrivit pentru tine. Experiența anterioară nu este necesara, motivația și dorința de a învăța sunt esențiale.

Cum poți deveni parte din AIESEC

Procesul de aplicare este simplu. Completează formularul online, iar dacă ești eligibil, vei fi invitat la interviu pentru a face următorul pas în parcursul tău de dezvoltare.

It’s up to you!

 Aplică AICI.