Chișinău Youth Fest 2025: Poate nu știi numele lor, dar cu siguranță le-ai fredonat piesele

16 mai 2025

IMG_1160

Numele îți sună cunoscut, dar nu ești sigur de unde? Mark Stam, Minelli, Mario, Babasha, Guz, Lupii lui Calancea sau Utopia Crew sunt artiștii care au cucerit topurile muzicale și playlisturile tale preferate. Iar pe 31 mai, îi vei putea vedea live, pe scena celui mai mare festival dedicat tinerilor din capitală – Chișinău Youth Fest 2025.

Festivalul revine în forță în Piața Marii Adunări Naționale, cu startul la ora 15:00 și intrare liberă, promițând o zi plină de muzică, dans, energie și un vibe inconfundabil. Sub egida Primăriei Municipiului Chișinău, evenimentul aduce împreună tineri din toată capitala pentru a celebra creativitatea, diversitatea și puterea muzicii de a uni.

Dacă încă nu asociezi numele artiștilor cu hiturile lor, urmărește videoclipul de promovare al festivalului și vei descoperi că multe dintre piesele tale preferate poartă semnătura lor. De la refrene virale la versuri care au devenit parte din cultura urbană, acești artiști sunt deja parte din banda sonoră a generației tinere.


Evenimentul este susținut de partenerul media general realitatea.md, partenerul radio general HIT FM, dar și de Radio Studentus și AFISHA.

Chișinău Youth Fest 2025 nu este doar un concert – este un manifest al energiei tinere, o invitație de a te conecta, de a trăi muzica și de a face parte dintr-o comunitate activă și creativă.

Pe 31 mai, vino să descoperi ce artiști îți știi deja – chiar dacă nu ai știut asta până acum.