Endava lansează ediția de toamnă a programului de Internship 2025. Aplică începând din 14 iulie
04 iulie 2025

Începând cu 14 iulie 2025, Endava deschide înscrierile pentru o nouă ediție a programului de Internship. Oportunitatea este destinată studenților aflați în ultimul an de facultate, masteranzilor, absolvenților și profesioniștilor care doresc o schimbare în carieră, cu un interes puternic pentru domeniul IT și tehnologie. Programul se desfășoară în perioada septembrie – noiembrie 2025, în format fizic la biroul Endava din Chișinău.
Programul are o durată de trei luni, cinci zile pe săptămână, câte șase ore pe zi. Prezența la birou este obligatorie.
Candidații pot opta pentru specializări în patru direcții principale:
- Applications Management: DevOps Engineer, Sales Force, Power Platform;
- Development: NET, Java, Front End, Python;
- Testing: Java Automation;
- Data: Data Engineering.
Competențe necesare
- abilități analitice solide;
- orientare către rezolvarea problemelor;
- dorință de învățare continuă.
Cunoașterea limbii române și a limbii engleze este obligatorie pentru a asigura o comunicare eficientă în cadrul echipei.
Pentru înscriere, candidații sunt invitați să consulte materialele de pregătire disponibile și să se alăture canalului de Telegram, unde pot primi informații actualizate și răspunsuri la întrebări.
Dat fiind faptul că locurile sunt limitate, procesul de înregistrare se poate încheia mai devreme dacă se atinge numărul maxim de candidați.
Ce include procesul de selecție
- analiza CV-ului;
- un test online;
- un screening telefonic;
- un interviu tehnic desfășurat la sediul Endava din Chișinău.
Pentru mai multe detalii și înscrieri, candidații pot contacta echipa de recrutare Endava Moldova la adresa: recruitment.mdd@endava.com
Endava este o companie internațională de tehnologie, cu o prezență puternică în Europa Centrală și de Est, inclusiv în Republica Moldova. Cunoscută pentru inovație și servicii IT de înaltă calitate, Endava investește constant în dezvoltarea profesională a tinerilor prin programe de internship și stagii care pregătesc următoarea generație de specialiști în domenii precum software development, managementul aplicațiilor, testare și data engineering.