Главная страница

„De ce toți par mai inteligenți sau mai realizați decât mine?”
„Când își vor da seama că nu sunt la fel de capabil?”
„Oare chiar merit să fiu aici?”


Dacă ți-au trecut măcar o dată prin minte astfel de întrebări sau unele asemănătoare,
este posibil să te fi confruntat cu ceea ce psihologia numește sindromul impostorului.
Sindromul impostorului descrie frica unei persoane că nu este suficient de competentă
pentru a aparține unui anumit mediu, grup sau context. Deși mulți oameni cred că sunt
singurii care se simt astfel, studiile arată că aproximativ 70% dintre persoane
experimentează acest fenomen la un moment dat în viață. La tineri, acest sentiment
poate apărea frecvent în contexte precum facultatea, voluntariatul, trainingurile,
locurile noi sau mediile competitive. Uneori apare presiunea de a demonstra constant
ceva, de a nu greși și de a confirma așteptările celor din jur. Din această cauză, multe
persoane ajung să își minimizeze propriile reușite și să creadă că succesul lor nu li se
datorează cu adevărat.
Cum înțeleg că am sindromul impostorului?
Conform literaturii, câteva semne frecvente prin care o persoană poate recunoaște
sindromul impostorului sunt:

  1. pune presiune foarte mare pe sine și se teme de greșeli
  2. evită uneori oportunități noi din frica de a nu eșua
  3. simte că nu merită locul sau oportunitatea pe care o are
  4. își minimizează reușitele („am avut doar noroc”)
  5. are dificultăți în a accepta complimente sau feedback pozitiv
  6. se compară constant cu ceilalți și îi percepe ca fiind mai competenți
    Deși poartă denumirea de „sindrom”, nu este o tulburare psihologică propriu-zisă.
    Este mai degrabă un mod de a gândi și de a te raporta la tine, în care ajungi să simți că
    nu ești suficient de bun, chiar și atunci când rezultatele tale spun contrariul.
    De ce apare sindromul impostorului?

Acesta este combinația unor mai mulți factori, de exemplu compararea constantă cu
ceilalți, perfecționismul și frica de a greși îi pot face pe tineri să simtă că nu sunt
niciodată „destul de buni”. În același timp, presiunea de a demonstra că merită locul
pe care îl au, dificultatea de a accepta propriile reușite sau mediile competitive.
Rețelele sociale pot contribui și ele la acest fenomen, deoarece oamenii tind să
prezinte mai ales partea „perfectă” a vieții lor, ceea ce poate crea impresia că ceilalți
se descurcă mai bine sau reușesc mai mult.
Strategii de gestionare:
1) Un coach sau un mentor te poate sprijini să îți recunoști mai ușor realizările și să
îți crești încrederea în propriile abilități.
2) Împărtășirea experiențelor cu persoane care trec prin situații similare poate oferi
validare emoțională și sentimentul că nu ești singur în această experiență.
3) Setarea unor așteptări realiste față de tine și stabilirea unor obiective accesibile te
poate ajuta să reduci presiunea și să îți evaluezi mai corect progresul.
4) Oferirea unor mici recompense după realizarea unor obiective personale poate
întări sentimentul de reușită și motivația de a continua.

Lisa Amanda,
psiholog