Tinerii din Chișinău învață arta discursului public prin Programul Municipal de Dezvoltare Personală

16 mai 2025

afise promo cluburi (10)

La Centrul Municipal de Tineret Chișinău a avut loc o nouă sesiune din cadrul Programului Municipal de Dezvoltare Personală pentru tinerii cu vârsta între 14 și 17 ani, având ca temă „Structura unui discurs public”. Activitatea a avut drept scop dezvoltarea abilităților de comunicare ale adolescenților, oferindu-le un cadru prietenos pentru a învăța să se exprime clar, coerent și cu încredere.

Participanții au fost ghidați de trainerul Ecaterina Marin, care le-a explicat cum să își construiască un discurs eficient fără a depinde de un text învățat pe de rost. Accentul a fost pus pe exprimarea ideilor într-un mod autentic, logic și fluent, folosind structuri simple care le oferă libertate și siguranță în fața publicului.

Sesiunea a inclus exerciții practice, discuții interactive și exemple relevante, menite să-i ajute pe tineri să-și dezvolte încrederea în sine și să își argumenteze punctele de vedere în mod convingător. De asemenea, au fost încurajați să-și exprime opiniile personale, să-și susțină ideile și să capete curajul de a vorbi în fața celorlalți.

Această activitate face parte dintr-un program mai amplu, implementat de Centrul Municipal de Tineret Chișinău, care oferă tinerilor din capitală oportunități de învățare nonformală, dezvoltare personală și pregătire pentru viața activă în societate.