Pagina principală

 

Tinerii pasionați de fotografie, cu vârsta cuprinsă între 14 și 25 de ani, sunt invitați să participe la concursul internațional „Privirea tinerilor asupra Drumurilor Mătăsii”, organizat de UNESCO. Tema ediției din acest an – ,,Femeile – păstrătoare ale patrimoniului Drumurilor Mătăsii”, încurajează participanții să surprindă, prin fotografie, rolul activ al femeilor în conservarea și transmiterea tradițiilor, meșteșugurilor și valorilor culturale specifice legendarelor Drumuri ale Mătăsii. Participarea este gratuită, iar înscrierile sunt deschise până pe 20 iulie 2025.

 

Competiția este împărțită în două categorii de vârstă: 

  • 14–17 ani;
  • 18–25 ani. 

 

Participarea minorilor este condiționată de semnarea unui acord de către reprezentantul legal:

Subsemnatul/Subsemnata, dl./dna. [nume complet], reprezentant

legal al [nume complet], îmi exprim acordul ca acesta/aceasta să participe la concursul de fotografie «Privirea tinerilor asupra Drumurilor Mătăsii», desfășurat în perioada 26 mai – 20 iulie 2025. Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile concursului.

Semnat în [localitate], la data de [dată]

Semnătura

 

Participanții pot înscrie între 1 și 20 de fotografii, fiecare dintre ele însoțită de o descriere, care să ofere contextul imaginii. Fotografiile trebuie să fie originale și să respecte criteriile de calitate stabilite de organizator (rezoluție minimă de 1500 pixeli și format JPEG/JPG). 

 

Este interzisă utilizarea inteligenței artificiale pentru generarea sau modificarea imaginilor. Sunt permise doar ajustări minore, precum contrastul, lumina sau decupajul, dar trebuie specificate în descriere.

 

Selecția câștigătorilor se va realiza în baza a patru criterii: 

  • originalitate; 
  • creativitate;
  • calitate fotografică;
  • relevanța față de temă.

 

 Juriul va fi format din cinci experți internaționali în domeniul artistic, desemnați de UNESCO Youth, printre care și un reprezentant al Directorului General al organizației.

 

Pentru fiecare categorie de vârstă vor fi acordate trei premii:

  • premiul I: cameră foto digitală DSLR profesională;
  • premiul II: cameră foto digitală semi-profesională;
  • premiul III: cameră foto digitală.

 

Rezultatele vor fi anunțate în a doua jumătate a lunii septembrie 2025 pe site-ul oficial al programului UNESCO Silk Road. În cazul în care un câștigător este descalificat, organizatorii vor desemna un înlocuitor.

 

Fotografiile selectate vor putea fi utilizate de UNESCO și partenerii săi pentru promovarea patrimoniului cultural, în expoziții, publicații tipărite sau online, fără scop comercial și cu respectarea drepturilor de autor. Participanții rămân titularii drepturilor asupra imaginilor, însă prin înscriere își exprimă acordul ca lucrările lor să fie folosite pentru scopuri educaționale și de promovare a concursului, fiind întotdeauna creditați corespunzător.

 

Este important ca imaginile trimise să respecte drepturile persoanelor fotografiate și normele de moralitate. Fotografiile care conțin elemente defăimătoare, discriminatorii, ilegale sau ofensatoare vor fi eliminate.

 

Înscrierea în concurs  se face prin crearea unui cont pe platforma concursului, unde pot fi încărcate fotografiile.

Temenul-limită pentru înscriere este 20 iulie 2025, ora 23:59:59 (GMT+2).

 

Concursul face parte din programul „Silk Roads Youth Programme”, o inițiativă UNESCO menită să promoveze cooperarea internațională, înțelegerea reciprocă și educația interculturală prin implicarea tinerilor în activități artistice, academice și civice.

Pentru mai multe detalii tinerii interesați pot accesa site-ul oficial.