Activități pentru tinerii 18 – 35 de ani la Centrul Municipal de Tineret Chișinău!
23 martie 2024
În fiecare sâmbătă, activitățile de la Centrul Municipal de Tineret Chișinău sunt destinate tinerilor cu vârsta 18 – 35 de ani, în cadrul Programului #WeekendlaCentru!
De la jocuri de masă și tenis de masă până la experiențe de realitate virtuală, tinerii au avut o gamă largă de opțiuni pentru a se distra și a socializa cu alți tineri.
Unul dintre punctele culminante ale zilei a fost sesiunea de discuții fără tabu alături de Mariana Bularga, coach în sexualitate. Sub contextul unui schimb de întrebări și răspunsuri deschise, tinerii au avut oportunitatea de a discuta liber și fără inhibiții despre diverse aspecte ale sexualității și relațiilor interpersonale. Atmosfera deschisă și lipsită de judecată a facilitat dialogul sincer și informativ între participanți.
Programul #WeekendlaCentru continuă să ofere tinerilor din Chișinău oportunitatea de a se conecta, de a se distra și de a învăța într-un mediu prietenos și incluziv.
Participă și tu la activitățile de la #WeekendlaCentru, sâmbătă, 30 martie, de la ora 10:00, la Centrul Municipal de Tineret Chișinău, strada Mitropolit Varlaam 90. Activitățile de sâmbătă sunt destinate tinerilor cu vârsta 18 – 35 ani și sunt gratuite!