Pagina principală

Lansarea proiectului EcoCivic: O inițiativă pentru implicarea civică și protecția mediului în rândul tinerilor

Asociația Obștească Centrul de Resurse pentru Persoane cu Dizabilități (CRPE Moldova) lansează proiectul EcoCivic, o inițiativă menită să sprijine tinerii în procesul de devenire a unor cetățeni activi și promotori ai schimbării pozitive în comunitățile lor. Programul este adresat școlilor, organizațiilor non-guvernamentale de tineret și grupurilor de tineri care doresc să se implice cu vârste cuprinse între 14 și 30 de ani în acțiuni civice și educație climatică.

Obiectivele și activitățile programului

Proiectul EcoCivic oferă un cadru de colaborare internațională, reunind tineri din Republica Moldova, România, Armenia și Luxemburg. Scopul principal este dezvoltarea competențelor de cetățenie activă și aprofundarea cunoștințelor despre protecția mediului și valorile europene.

Participanții vor fi implicați în următoarele tipuri de activități:

  • Formare și mentorat: Vor fi organizate sesiuni virtuale de formare, ateliere de lucru și sesiuni de mentorat dedicate dezvoltării abilităților practice.
  • Interacțiune digitală: Programul include discuții online și activități interactive menite să faciliteze schimbul de experiență între tinerii din cele patru țări participante.
  • Jocuri educaționale: Se va utiliza jocul Ecoville, un instrument conceput pentru a stimula gândirea critică, abilitățile de negociere și capacitatea de dezbatere a tinerilor.
  • Inițiative locale: Tinerii vor avea posibilitatea să creeze și să implementeze proiecte proprii în școlile și comunitățile lor, contribuind direct la crearea unor medii mai verzi.

Modul de desfășurare și atmosfera evenimentelor

Programul EcoCivic se va desfășura pe o perioadă extinsă, începând din vara anului 2026 și până în toamna anului 2028. Această durată permite o învățare graduală și implementarea unor proiecte sustenabile la nivel local.

Evenimentele sunt concepute să aibă o atmosferă de lucru colaborativă și incluzivă. Se pune un accent deosebit pe sprijinirea tinerilor proveniți din zone urbane mici sau din comunități unde oportunitățile de implicare civică sunt, în prezent, limitate. Organizatorii urmăresc să creeze un spațiu sigur pentru dialog, unde ideile tinerilor sunt ascultate și transformate în acțiuni concrete sub îndrumarea profesorilor și a lucrătorilor de tineret.

Procesul de înscriere

Sunt invitați să aplice profesori, lucrători de tineret și reprezentanți ai ONG-urilor care doresc să coordoneze grupuri de tineri în cadrul acestui proiect.

Data limită pentru înscriere: 7 iunie 2026.

Formular de participare îl puteţi găsi AICI.

SPRINTeen 2026: Oportunitate de dezvoltare și orientare profesională pentru tinerii din Republica Moldova

Asociația Obștească Comunitatea „SPRINT-Moldova” anunță lansarea oficială a programului național SPRINTeen, o inițiativă dedicată tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani. Proiectul este conceput pentru a oferi suport în identificarea traseului profesional și pentru a facilita înțelegerea proceselor decizionale din cadrul sectorului public din Republica Moldova.

Obiectivele și Structura Programului

Programul SPRINTeen își propune să dezvolte competențe esențiale în rândul noii generații, punând accent pe gândirea critică, leadership și abilitățile de comunicare. Participanții vor avea ocazia să interacționeze cu mentori și specialiști care activează direct în instituțiile statului, obținând astfel o perspectivă practică asupra modului în care funcționează administrația publică.

Evenimentul va fi structurat în mai multe etape:

  • Sesiuni teoretice: Traininguri desfășurate în format online și offline care acoperă teme precum managementul carierei și tehnici de comunicare eficientă.
  • Componenta practică: Elaborarea „Jurnalului de idei al tinerilor”, un document prin care propunerile participanților vor fi transmise Ministerului Educației și Cercetării (MEC).
  • Vizite de studiu: Participanții vor efectua vizite la instituțiile publice centrale din Chișinău pentru a observa mecanismele de luare a deciziilor.

Atmosfera și Experiența Participanților

Atmosfera pe parcursul programului SPRINTeen este una axată pe colaborare, profesionalism și respect reciproc. Deși este un cadru formal, acesta încurajează dialogul deschis între tineri și experți. Organizatorii urmăresc crearea unui mediu sigur în care vocea fiecărui tânăr să fie ascultată și valorificată. Această experiență nu reprezintă doar o oportunitate de învățare, ci și un spațiu de networking unde tinerii pot întâlni colegi cu interese similare și pot stabili contacte profesionale timpurii.

Calendarul Activităților

Desfășurarea programului este planificată conform următorului calendar:

Aprilie – Mai 2026: Perioada de depunere a aplicațiilor și selecția candidaților.

Iunie 2026: Prima sesiune introductivă organizată în format online.

18 – 19 iulie 2026: Traininguri intensive desfășurate offline (prezența fiind obligatorie pentru continuarea programului).

Etapa finală: Vizite de studiu la sediile autorităților publice din capitală.

Cum aplici?

Tinerii interesați pot aplica prin completarea formularului online AICI. 

Termenul limită pentru înregistrare este 31 mai 2026, ora 23:59.

Proiectul SPRINTeen este implementat de A.O. Comunitatea SPRINT-Moldova, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Tineret, în cadrul Programului anual de Granturi pentru Organizațiile de Tineret 2026 susținut de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

Pe 26 aprilie ne adunăm forțele pentru „Ora pentru Fapte Bune”

Platforma Națională a Tinerilor pentru Participare Activă organizează sâmbătă, 26 aprilie, la ora 11:00, activitatea „Ora pentru fapte bune”, o inițiativă comunitară desfășurată cu ocazia Ziua Faptelor Bune. Evenimentul își propune să promoveze empatia, solidaritatea și implicarea civică în rândul tinerilor, încurajând gesturile simple de bunătate care pot avea un impact real în comunitate.

Activitatea va crea un spațiu prietenos și interactiv în care participanții vor avea ocazia să reflecteze asupra importanței sprijinului reciproc și a responsabilității față de cei din jur. Prin intermediul unor activități creative, discuții și exerciții de grup, tinerii vor descoperi cum gesturile mici – precum ajutorul oferit unei persoane, un mesaj de încurajare sau implicarea într-o acțiune comunitară – pot contribui la construirea unei societăți mai unite și mai solidare.

Programul va include momente de reflecție, activități interactive și inițiative sociale care îi vor inspira pe participanți să transforme bunătatea într-un obicei zilnic. Evenimentul reprezintă, totodată, o oportunitate pentru tineri de a se conecta unii cu alții, de a împărtăși idei și de a descoperi noi modalități prin care pot contribui activ la dezvoltarea comunității lor.

Activitatea „Ora pentru fapte bune” este organizată sub patronajul Centrul Republican al Voluntarilor, instituție care susține dezvoltarea culturii voluntariatului și implicarea civică în rândul tinerilor din Republica Moldova.

Doritorii de a participa se pot înregistra aici

Pentru mai multe detalii accesează pagina de Instagram

The Life of Astronaut Neil Armstrong – povestea primei persoane care a pășit pe Lună

America House Chișinău invită publicul la proiecţia documentarului The Life of Astronaut Neil Armstrong – o producție plină de sens și emoții impresionante. Acest documentar oferă o imagine completă asupra vieții a astronautului remarcabil, pornind de la copilăria petrecută într-o zonă rurală din Ohio, până la primii pași pe Lună.

Filmul evidențiază nu doar realizările sale astronomice, ci și provocările și greutățile pe care le-a întâmpinat pe parcursul drumului său profesional. Un alt aspect descris în film este felul în care Neil Armstrong nu s-a bucurat de faima neașteptată în urma misiunii Apollo 11. Deși Neil Armstrong a devenit un simbol mondial al perseverență, curajului și curiozității, el a preferat o viață izolată de atenția publicului.

Această experiență oferă descoperirea mai detaliată a drumului vocațional al lui Neil Armstrong și cum misiunea Apollo 11 a adus schimbări în explorarea Sistemului Solar și a vieții sale. 

Detalii organizatorice:

Data: 1 mai 2026

Ora: 16:00

Locul: America House Chișinău, str. Bănulescu Bodoni 27

Pentru participare este necesară completarea formularului de înscriere.

Evenimentul este organizat de America House Chișinău.

Devino parte a schimbării, Participă la RevoltAct!

Platforma Tinerilor organizează RevoltAct – o campanie pentru tinerii care doresc să facă o schimbare în domeniul educației atât pentru ceilalți, cât și pentru ei însuși.

Cine poate participa?

Sunt încurajați să participe tineri care doresc să:

  • ofere sprijin elevilor care au nevoie de ajutor
  • creeze șanse egale la învăţare
  • dezvolte empatia şi responsabilitatea 
  • construiască o comunitate mai unită

În cadrul ședinței, participanții vor avea ocazia să:

  • participe la activități interactive și captivante
  • comunice cu un invitat din domeniul activismului în educație
  • obțină o experiență unică şi interesantă
  • învețe lucruri noi într-un mod diferit

În urma campaniei, tinerii vor putea să obțină oportunități de dezvoltare personală în domeniul voluntariatului și să obțină experiențe interactive alături de alți tineri motivați.

Detalii despre ședință:

Data: 28 aprilie 2026

Ora: 18:00

Format: online

Pentru participare, doritorii pot să se înscrie completând formularul de înregistrare.

Timp liber? Hai la Centrele de Tineret din mun. Chișinău!

Cauți un loc unde să te relaxezi, să te distrezi și să-ți petreci timpul liber alături de alți tineri?
Centrele de Tineret din mun. Chișinău te așteaptă cu o mulțime de activități faine, într-o atmosferă prietenoasă și deschisă!

Zonă de PlayStation
Ochelari VR
Jocuri de societate
Biliard
Tenis de masă
Fotbal de masă
… și multe alte activități distractive!

✅ Acces GRATUIT pentru tineri cu vârsta între 14–35 ani

Centrul Municipal de Tineret Chișinău, str. Mitropolit Varlaam, 90

Centrul de Tineret Botanica, bd.Dacia 37/1

Centrul de Tineret Ciocana, str. Petru Zadnipru 3/2

Centrul de Tineret Buiucani, Parcul la Izvor

Centrul de Tineret Rîșcani, str. Miron Costin 7B


Marți – Sâmbătă | 10:00 – 19:00

„Born in Moldova. Built for the World”: Agenda celui mai mare eveniment de startup uri din Moldova

22 Aprilie găzduiește cea de-a șasea ediție a Startup Moldova Summit (SMS26) ce va găzdui peste 2000 participanți, 150 de startup-uri și investitori gata să finanțeze următoarea idee a ta.

Startul oficial se dă în ajun: 21 aprilie 

Evenimentul nu începe direct la Arenă! Totul pornește în seara zilei de 21 aprilie cu un eveniment de lansare exclusiv cu paneluri de discuții și recepție unde fondatori, investitori și decidenți politici se reunesc pentru o seară strategică, menită să dea tonul întregului summit.

Agenda serii include:

Două paneluri de nivel înalt cu lideri din Ucraina, Portugalia, Suedia și Estonia.

Reprezentanți ai programelor europene de inovație.

O recepție dedicată aniversării de 5 ani a Startup Moldova Foundation.

Ce te așteaptă în ziua summitului?

Summit-ul este conceput ca un ecosistem viu, împărțit în zone de impact care să acopere toate nevoile unui antreprenor sau student pasionat de tech:

1.Main stage: Epicentrul ideilor globale

Aici vei întâlni speakeri de la companii globale precum Microsoft, Glovo, Bolt și Miro, dar și experți de la Consiliul European pe Inovare și e-Residency Estonia. Discuțiile se vor concentra pe AI, DeepTech și modul în care afaceri precum Nereus Dynamics, XiniX sau Argus cuceresc piețele externe.

2.Startup Alley: Inovația pe care o poți atinge

O zonă centrală unde 42 de startup-uri își vor expune produsele. Este spațiul ideal pentru demo-uri live și discuții directe cu fondatorii din domenii de la finanțe,EdTech până la Sănătate, Gaming și Logistică.

3.Trei zone de Workshop: Tactici pentru succes

Sesiuni practice cu accent pe instrumente aplicabile imediat:

Valorificarea LinkedIn-ului pentru vânzări și validare.

Implementarea Inteligenței Artificiale în business.

Programare no-code și strategii de R&D.

4. Zonă Imersivă powered by Bully! Entertainment

Studioul care a lucrat pentru NASA, Disney și Nike aduce o experiență tehnologică dinamică, menită să aducă un plus de energie și interacțiune în spațiul summitului.

Startup World Cup: Cursa pentru 1.000.000 USD

Punctul culminant al zilei va fi competiția de pitching moderată de Bill Reichert (Pegasus Tech Ventures). Cel mai bun startup local va câștiga biletul către marea finală din San Francisco, unde miza este uriașă: o investiție de un milion de dolari.

Nu uita: Dacă ești student sau profesor, poți beneficia de acces gratuit prin pachetul Student & Teacher Pass, completând formularul de pe site-ul oficial SMS26.md

„Born in Moldova. Built for the World”: Startup Moldova Summit 2026 șanșă pentru tineri pasionați de afaceri

Pe 22 aprilie, Arena Chișinău devine epicentrul tehnologiei. Cea de-a șasea ediție a Startup Moldova Summit (SMS26) promite să fie cea mai ambițioasă de până acum, reunind sub același acoperiș peste 2.000 de participanți, 150 de startup-uri și investitori gata să finanțeze următoarea idee a ta.

O poartă deschisă pentru educație: Acces GRATUIT pentru studenți și profesori

Într-un efort de a susține noua generație de inovatori și de a consolida legătura dintre mediul academic și cel de afaceri,organizatorii vin cu o veste excelentă: studenții și profesorii beneficiază de acces gratuit la eveniment.

Locurile sunt limitate și se acordă în ordinea înscrierii, așa că cei interesați sunt încurajați să completeze formularul de pe site-ul oficial SMS26.md cât mai curând. Pachetul Student & Teacher Pass oferă acces la:

  • Main Stage: Prezentări susținute de experți globali.
  • Expo Floor: Zona unde inovația prinde formă și unde poți interacționa direct cu tehnologiile viitorului.

Ce te așteaptă la SMS26?

Summit-ul nu va fi o conferință simplă,ci un ecosistem activ de networking și dezvoltare. Tinerii vor învăța:

  • Că o idee bună poate veni de oriunde, indiferent de vârstă sau resurse inițiale.
  • Cum să pornești o afacere în Moldova și cum să gestionezi eșecul și să te menții pe piață.
  • Cum transformă Inteligența Artificială industriile actuale.
  • Care sunt domeniile emergente (FinTech, EdTech, HealthTech) unde există loc pentru inovație.
  • Ce tehnologii folosesc giganți precum Microsoft sau Glovo pentru a rămâne relevanți.

Adrenalină pe scenă: Startup World Cup

Un punct culminant al evenimentului va fi competiția Startup World Cup. Vei vedea live cum cele mai bune startup-uri locale își prezintă ideile în fața unui juriu internațional. Miza? Câștigătorul de la Chișinău merge direct în finala globală din San Francisco, unde va lupta pentru marele premiu de 1.000.000 USD. Este șansa ideală să vezi cum se face un „pitch” perfect sub presiune!

De ce să participi?

Fie că ești un student dornic să exploreze domenii profesionale noi, un profesor care vrea să fie la curent cu tendințele tech, sau un antreprenor în căutare de finanțare, SMS26 este locul unde ideile se transformă în acțiune.

Evenimentul este organizat de Startup Moldova Foundation, organizația care continuă să poziționeze Republica Moldova pe harta globală a inovației.

Open Mic de Poezie Socială: Detalii despre Ediția a III-a la MoldExpo

Platforma Tinerilor, în parteneriat cu Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, organizează a treia ediție a evenimentului Open Mic de Poezie Socială. Această inițiativă oferă tinerilor un spațiu de exprimare liberă pentru a-și împărtăși viziunea asupra lumii prin versuri proprii cu mesaj civic și social.

Detalii Logistice

  • Data: 25 Aprilie
  • Ora: 15:30
  • Locația: Centrul Expozițional MoldExpo
  • Public țintă: Tineri creativi, poeți amatori și iubitori de literatură

De ce să participi?

  • Exprimare liberă: Ai ocazia să îți citești poeziile în fața unui public live.
  • Recunoaștere: Toți participanții care urcă pe scenă vor fi premiați la finalul evenimentului.
  • Networking: Te vei afla într-o atmosferă plină de inspirație, alături de alți tineri cu interese similare.

Procedura de Înregistrare

Participarea nu este automată; necesită rezervarea unui loc la microfon.

  • Metodă: Trebuie completat formularul de înregistrare.
  • Acces: Link-ul către formular se află AICI.

Oportunitate pentru tinerii aleși locali: Ediția a V-a a Congresului Platformei Tinerilor Primari și Consilieri Locali

Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) lansează apelul de participare pentru cea de-a cincea ediție a Congresului Platformei Tinerilor Primari și Consilieri Locali. Evenimentul, programat pentru perioada 05–06 mai 2026, reprezintă un punct de referință pentru tinerii implicați activ în administrarea comunităților lor.

Obiectivele principale ale evenimentului

Congresul este conceput ca un spațiu de lucru și dialog, axat pe rezultate concrete în patru direcții strategice:

  • Dialog direct: Facilitarea comunicării între aleșii locali și reprezentanții instituțiilor publice centrale.
  • Dezvoltare practică: Ateliere de lucru dedicate metodelor moderne de dezvoltare comunitară.
  • Acces la resurse: Identificarea oportunităților de finanțare și a mecanismelor de implicare a tinerilor în procesul decizional.
  • Networking: Schimb de bune practici între participanți pentru soluționarea problemelor locale comune.

Public țintă

Evenimentul se adresează unei categorii specifice de profesioniști și lideri:

  1. Primari și consilieri locali tineri.
  2. Specialiști în domeniul tineretului.
  3. Reprezentanți ai organizațiilor de tineret din teritoriu.

Logistică și costuri

Pentru a asigura accesibilitatea, organizatorii oferă un pachet complet de suport pentru participanți:

  • Transport: Cheltuielile de transport sunt rambursate. Se asigură transfer pe ruta Chișinău – Costești – Chișinău.
  • Cazare și masă: Ambele sunt asigurate integral de către organizatori pe durata celor două zile.

Detalii privind înscrierea

Deoarece locurile sunt limitate, selecția se va face pe baza formularelor de înscriere.

  • Termen limită: 28 aprilie 2026, ora 17:00.
  • Procedură: Înscrierea se face prin completarea formularului disponibil AICI.

Context: Această inițiativă este realizată cu sprijinul proiectului „EU4Youth: Implicarea și Abilitarea Tinerilor”, fiind cofinanțată de Uniunea Europeană și Guvernul Republicii Federale Germania.