Clubul de Dezbateri la Centrul de Tineret Buiucani, a abordat subiectul liberei voințe.
23 martie 2024
Sâmbătă, 23 martie 2024, membrii Clubului de Dezbateri din cadrul Centrului de Tineret Buiucani, s-au adunat pentru a dezbate o temă extrem de controversată: „Libera Voință: Mit sau Realitate?”.
Dezbaterea a fost stimulată încă de la început, cu argumente pro și contra, privind conceptul de liberă voință. Unul dintre cele mai îndrăznețe puncte de vedere a fost susținut de către unul dintre vorbitori care a redat conceptul de liberă voință ca fiind iluzoriu, bazându-se pe studii neurologice.
Totuși, opoziția nu a fost lipsită de voci, susținând ferm existența liberei voințe, bazându-se pe ideea că dacă suntem influențați de factori externi, totuși avem capacitatea de a lua decizii conștiente și de a acționa în mod autonom.
Dezbaterea a fost marcată de schimburi intense de idei și contraargumente, ilustrând potențialul membrilor față de aplicarea tehnicilor de argumentare a ideilor într-un mod complex și obiectiv.
Următoarea sesiune va avea loc, sâmbătă, 30 martie 2024, ora 16:00, la Centrul de Tineret Buiucani, strada Ghidighici, parcul La Izvor. Moțiunea acestei sesiuni va fi “Există viață după moarte?”. Participarea la club este absolut gratuită, pentru tinerii cu vârsta între 14 – 35 ani.
Formular de înscriere, AICI