Home Page

Centrul Municipal de Tineret Chișinău anunță lansarea Programelor Municipale de Granturi 2026, adresate organizațiilor necomerciale de tineret din municipiul Chișinău care își propun să transforme inițiativele în proiecte cu impact real asupra comunității.

În cadrul ediției din acest an sunt disponibile două linii de finanțare:

  • Programul Municipal de Granturi pentru organizațiile necomerciale de tineret din Chișinău
  • Programul Municipal de Granturi pentru organizațiile necomerciale de tineret care vor gestiona și subgranta fonduri pentru Consiliile Elevilor și Grupurile de Inițiativă ale tinerilor din Chișinău

Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 24 martie 2026.

Prioritățile de finanțare pentru anul 2026

Proiectele depuse trebuie să se încadreze în următoarele domenii prioritare:

  • Implicarea tinerilor în procesele de luare a deciziilor
  • Dezvoltarea competențelor și creșterea angajabilității
  • Incluziunea socială și promovarea toleranței
  • Sănătatea mintală și echilibrul emoțional al tinerilor

Programele urmăresc susținerea inițiativelor curajoase, a soluțiilor aplicabile și a intervențiilor care generează schimbări sustenabile la nivel local.

Documentație și condiții de aplicare

Regulamentele și anexele aferente pot fi consultate la următoarele linkuri:

Programele de granturi sunt implementate de Primăria Municipiului Chișinău, prin Centrul Municipal de Tineret Chișinău și Direcția Generală Educație, Tineret și Sport.

Organizațiile interesate sunt încurajate să pregătească aplicații solide, fundamentate pe nevoile reale ale tinerilor din municipiu și orientate spre rezultate măsurabile și impact pe termen lung.