Home Page

Amanda Lisa, psiholog

Chișinău,2026

 În ultimii ani, tot mai mulți adulți aleg să revină la studii, să participe la traininguri sau să învețe online. Fie că vor să își schimbe cariera, să își dezvolte abilitățile sau pur și simplu să evolueze personal. Însă modul în care adulții învață este diferit față de cel al copiilor, iar această diferență este studiată de andragogie – știința educației adulților. Istoria ideilor și practicilor andragogice este foarte veche. Originile andragogiei pot fi urmărite încă din cultura elenistică și cea iudaică din Antichitate. Mai târziu, se considera că andragogia nu se referă doar la școli pentru adulți, ci mai ales la sprijinirea adulților în procesul de învățare. Educația adultului era privită ca pe un proces continuu, independent de instituția școlară și bazat pe autoeducație. În Marea Britanie, interesul pentru conceptul de andragogie a crescut abia în anii 1970, când s-a observat că metodele tradiționale de predare nu mai răspundeau suficient nevoilor adulților.

Diferențe dintre copii și adulți în procesul de învățare

Dacă adultul este diferit de copil și adolescent, atunci și educația sa trebuie să fie diferită. Educația adulților este un proces care durează întreaga viață și are scopul de a dezvolta autonomia, responsabilitatea și capacitatea individului de a face față schimbărilor din societate. Spre deosebire de copii, adulții vin deja cu experiențe de viață, valori și opinii formate. Din acest motiv, ei au nevoie să înțeleagă utilitatea practică a ceea ce învață.

Învățarea la adulți are câteva caracteristici importante:

  1. omul învață pe tot parcursul vieții; 
  2. experiența personală influențează decizia de a învăța; 
  3. adulții dezvoltă maturitate, autodisciplină și autonomie; 
  4. informațiile noi sunt analizate prin prisma experiențelor proprii; 
  5. adulții preferă învățarea practică și aplicabilă imediat.

Copiii acceptă mai ușor informațiile oferite de profesor și depind într-o măsură mai mare de îndrumarea acestuia. În cazul lor, motivația este de cele mai multe ori externă, fiind influențată de note, aprecierea profesorilor sau a părinților și de cerințele sistemului educațional. În schimb, adulții aleg singuri ceea ce consideră important să învețe și simt nevoia să verifice informațiile noi prin prisma experienței personale. Spre deosebire de copii, motivația adulților este în principal una intrinsecă, bazată pe dorința de dezvoltare personală, autonomie și atingerea propriilor obiective.

Societatea modernă se schimbă într-un ritm foarte rapid, iar oamenii sunt nevoiți să învețe permanent lucruri noi pentru a ține pasul cu schimbările din jurul lor. Profesiile evoluează constant, apar tehnologii noi, iar capacitatea de adaptare devine una dintre cele mai importante competențe ale prezentului. Din acest motiv, învățarea nu se mai limitează doar la anii de școală sau facultate, dar să fie continuă pe tot parcursul vieții.

Andragogia nu se regăsește doar în educația formală, aceasta este prezentă în traininguri, workshopuri, programe de dezvoltare personală, activități de voluntariat, sesiuni de coaching sau cursuri online. Toate aceste forme de învățare contribuie la dezvoltarea personală și profesională a adulților și demonstrează că educația continuă reprezintă o necesitate în societatea actuală.

Recomandări pentru o învățare eficientă la adulți

Folosirea exemplelor concrete și a situațiilor reale îi ajută pe adulți să înțeleagă mai ușor și să aplice practic ceea ce învață. De asemenea, implicarea activă în discuții, exerciții și activități practice contribuie la o învățare mai profundă și mai motivantă. Pentru a menține motivația, este util ca obiectivele de învățare să fie clare și realizabile, iar participanții să observe rapid beneficiile practice ale informațiilor învățate. Totodată, folosirea platformelor online, videoclipurilor educative și aplicațiilor interactive poate face procesul mai flexibil și mai accesibil, mai ales pentru persoanele care lucrează sau au un program încărcat. Un alt aspect important este crearea unui mediu bazat pe colaborare, comunicare și respect reciproc, unde participanții să se simtă ascultați și valorizați. În procesul educațional al adulților trebuie încurajate autonomia și gândirea critică, deoarece acestea contribuie la dezvoltarea capacității de analiză și luare a deciziilor.