O nouă sesiune despre dicție a avut loc pentru tineri la Centrul de Tineret Buiucani!

20 aprilie 2024

IMG_4263

Vineri, 5 aprilie, a fost o sesiune specială de dicție pentru tineri, cu genericul ”Testarea limitelor vocale” din cadrul Programului de dezvoltare personală a tinerilor, alături de trainerul Mihaela Strâmbeanu, la Centrul de Tineret Buiucani.

Participanții au exersat diverse tehnici de respirație și cum să “transmită” sunetul. De asemenea, au aplicat aceste tehnici în timpul citirii diferitor tipuri de texte, în special, poeme. La fel, tinerii au descoperit limitele vocii sale de la cea mai înaltă până la cea mai scăzută tonalitate. Provocarea fiind să combine tehnicile de respirație, tonalitățile vocii și rostirea cimiliturilor.

Sesiunile de dicție din cadrul Programului de Dezvoltare Personală, sporesc conștientizarea modului de pronunție a cuvintelor și construcțiilor gramaticale, reducând nivelul de anxietate asociat vorbirii în public în rândul tinerilor.

Centrul de Tineret Buiucani invită tinerii la sesiunea următoare, vineri, ora 16:30, la Centrul de Tineret Buiucani, parcul La Izvor, str. Ghidighici. Formular de înregistrare, AICI

Participarea la activități este gratuită pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani.