Participă la o sesiune gratuită despre încrederea de sine la Centrul de Tineret Rîșcani!

22 aprilie 2024

IMG_7598

Centrul de Tineret Rîșcani oferă tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 35 ani oportunitatea de a participa la o sesiune captivantă despre dezvoltarea încrederii de sine. Sub genericul „Modalități de dezvoltare a încrederii de sine”, această sesiune face parte din Programul de Dezvoltare Personală pentru Tineri și își propune să ofere participanților instrumente și strategii practice pentru a-și întări încrederea în sine și a-și atinge potențialul maxim.

Trainerul acestei sesiuni este Saracuța Victoria, o expertă în dezvoltarea personală și creșterea încrederii de sine, care va împărtăși cu participanții cunoștințe și experiențe valoroase pentru a-i ajuta să-și descopere și să-și valorifice încrederea interioară.

Subiectele principale de discuție vor include:

  • Importanța încrederii de sine
  • Strategii pentru dezvoltarea încrederii de sine
  • Gestionarea gândurilor și emoțiilor negative
  • Consolidarea încrederii în sine în relațiile interpersonale

Sesiunea va avea loc la data de 24 aprilie, miercuri, începând cu ora 17:00, la Centrul de Tineret Rîșcani, str. Miron Costin 7B.  Această sesiune este dedicată tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani, iar participarea este gratuită.