VIDEO: Flashmob dedicat voluntariatului și Lansarea înscrierilor la Festivalul Municipal al Voluntarilor, ediția 2024!

09 octombrie 2024

IMG_7493

În perioada 7-13 octombrie 2024, Chișinăul devine capitala voluntariatului, cu ocazia Săptămânii Voluntariatului, desfășurată sub genericul „Aleg să fiu voluntar.” Evenimentul are scopul de a promova implicarea activă a tinerilor în comunitate, oferindu-le oportunitatea de a participa la diverse activități și de a împărtăși experiențe de voluntariat.

La data de 8 octombrie, voluntarii de la Centrele de Tineret din Chișinău au organizat un Flashmob cu genericul „Aleg să fiu voluntar/ă”, la Arcul de Triumf.

Întrebați de ce fac voluntariat, tinerii participanți la flashmob ne-au spus că au ocazia să învețe despre voluntariat și să descopere noi moduri de a se implica în comunitate

„Voluntariatul îmi oferă încredere în sine și primesc foarte multe avantaje atât pe plan personal, cât și profesional”, spune Ana Covali, participantă.

„Aleg să fac voluntariat pentru propria mea dezvoltare și pentru ca să mă implic cât mai activ în schimbarea pentru o viață mai bună și prosperă la noi, în Chișinău”, spune Irina Munteanu, participantă.

Totodată, în cadrul evenimentului au fost lansate înscrierile pentru Festivalul Municipal al Voluntarilor, ediția 2024!

„Festivalul Municipal al Voluntarilor este un eveniment care vine să promoveze voluntariatul și activismul civic în municipiul Chișinău”, spune Petru Grecu, directorul Centrului Municipal de Tineret Chișinău.

Participanții vor avea ocazia să concureze la mai multe categorii, fiecare dintre acestea reprezentând un domeniu în care voluntarii pot avea un impact major. Festivalul se adresează tuturor celor care au desfășurat activități de voluntariat în anul 2024 și care vor să-și facă cunoscută munca.


CITEȘTE ȘI: Festivalul Municipal al Voluntarilor 2024: Înscrie-te și Fii Recunoscut pentru Contribuția Ta în Comunitate!


Municipalitatea investește în tinerii voluntari din municipiul Chișinău pentru că ei au fost acea forță care de-a lungul anilor au ajutat și au fost acolo pentru a oferi suport și ajutor.