Voluntarii Centrelor de Tineret din Chișinău au împărțit panglică tricolor în toate sectoarele municipiului Chișinău!

27 aprilie 2024

DSC04523

Astăzi, 27 aprilie, în semn de profund respect și recunoaștere față de unul dintre cele mai importante simboluri naționale, Centrul Municipal de Tineret Chișinău și filialele acestuia sărbătoresc Ziua Drapelului de Stat prin intermediul unei acțiuni de distribuire a panglicii tricolore locuitorilor municipiului Chișinău.

Ziua Drapelului de Stat marchează momentul solemn al adoptării drapelului tricolor ca simbol național al Republicii Moldova, eveniment ce a avut loc la data de 27 aprilie 1990. Această zi reprezintă nu doar o ocazie de celebrare a istoriei noastre și a identității naționale, ci și un prilej de reflecție asupra valorilor și principiilor pe care se întemeiază statul nostru.

Drapelul de Stat, cu culorile sale încărcate de semnificație istorică și culturală, reprezintă un simbol al identității noastre naționale și al aspirațiilor noastre comune către libertate, demnitate și prosperitate. Distribuind această emblemă tuturor cetățenilor, ne exprimăm respectul față de istoria și tradițiile noastre, consolidând în același timp legăturile de solidaritate și prietenie între membrii comunității.