Vorbirea corectă în topul sesiunilor la Centrul de Tineret Buiucani!
06 aprilie 2024
În cadrul unei noi sesiuni din cadrul Programului de Dezvoltare Personală a Tinerilor, participanții alături de trainerul Mihaela Strâmbeanu, au exersat rostirea diferitor tipuri de silabe ca să-și îmbunătățească articularea cuvintelor și să sesizeze diferența dintre terminații.
De asemenea, tinerii au trecut la citirea unor texte mai complexe la diferite viteze ca să își testeze cunoștințele acumulate. Cât și să depășească frica de a citi în glas în public.
Sesiunile de dicție, discurs și oratorie din cadrul Programului de Dezvoltare Personală, oferă oportunități unice pentru tineri de a se dezvolta și a se distra în același timp, rostind frământări de limbă, cântând rap, dar și diverse exerciții ce contribuie la formarea abilităților lingvistice.
Organizatorii te invită și pe tine să te înscrii la sesiunile viitoare. Sesiunea următoare va fi pe 12 aprilie, ora 16:30, la Centrul de Tineret Buiucani, parcul „La Izvor”, str. Ghidighici.
Formular de înscriere, AICI
Participarea la activități este gratuită pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani.