Tinerii din Chișinău sunt invitați la o sesiune interactivă despre drepturile omului și educația nonformală

15 aprilie 2025

club eco-11

Centrul Municipal de Tineret Chișinău organizează o sesiune de informare interactivă dedicată tinerilor interesați de drepturile omului, participare civică și metodele alternative de învățare. Evenimentul va avea loc miercuri, 16 aprilie 2025, începând cu ora 16:00, la sediul Centrului Municipal de Tineret Chișinău, situat pe strada Mitropolit Varlaam, nr. 90.

Sub titlul „Drepturile omului prin educație nonformală”, sesiunea își propune să stimuleze gândirea critică și implicarea civică a tinerilor, prin metode participative și experiențiale de învățare.

Activitatea va fi facilitată de Gloria Cheptea, studentă la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și voluntară activă în domeniul educației civice. Aceasta va ghida participanții printr-un program interactiv care îmbină informația teoretică cu exerciții practice și discuții de grup.

Tematica propusă vizează:

  • Ce reprezintă drepturile omului și cum se aplică în viața cotidiană

  • Modalități prin care tinerii pot identifica și apăra aceste drepturi

  • Exemple de implicare civică și activități educaționale cu impact în comunitate

Sesiunea are ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la drepturile fundamentale și rolul educației nonformale în promovarea valorilor democratice. Participarea este gratuită și se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani.

Evenimentul oferă un cadru sigur și prietenos pentru învățare, dialog și reflecție, în care fiecare participant își poate exprima opiniile și ideile într-un mod liber și respectuos.